Lucia Verona - referinte critice

Referinţe critice

Am citit Călătoarea şi Shakespeare fără a cunoaşte numele autorului (ceea ce este, uneori, mai concludent pentru evaluarea critică, totdeauna ispitită de o reţea fină de condiţionări subiective), deşi sunt familiarizat cu piesele Luciei Verona de pe vremea cînd semna împreună cu Hary Salem Logodnicul din pom. Mi s-a părut textul unui autor cultivat, familiarizat cu lumea teatrală care a scris o piesă avînd ca subiect teatrul însuşi. O savuroasă glumă intertextualistă care, în contexte inspirat alese, implică replici din Shakespeare, Caragiale, Beckett (şi nu numai), într-o textură inteligentă, cu referinţe culturale multiple, bine plasate şi spiritual comentate.

Mircea Ghiţulescu

În colecţia "Clubul dramaturgilor" a editurii coordonate de criticul teatral si poetul Ion Cocora, Palimpsest, a apărut volumul "Călătoarea si Shakespeare", de Lucia Verona. Cartea cuprinde doua piese: cea titulara, prezentata public chiar la "Clubul dramaturgilor" coordonat de Mircea Ghiţulescu, si monodrama "Mostenirea" - text teatral pentru o singură, dar neapărat bună actriţă. Lucia Verona, preşedinta Secţiei de dramaturgie a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, este o autoare dramatică experimentată, tradusă în franceză si lansata recent la Paris ca romancieră, dar mai ales este o autoare cu o fantezie care o întrece pe cea a regizorilor, motiv pentru care este jucata relativ rar şi mai mult în formule experimentale. În fapt, un regizor şi cu atât mai mult niste actori care ar îndrăzni să se apropie de aceste texte ar găsi multe premise pentru propriul lor succes. Cu condiţia să îşi inhibe orice prejudecată, mai ales în primul text, faţă de amestecul intertextual. Evident că abordarea unei situaţii din viaţa reală prin grila unor personaje sau replici ilustre este o pură convenţie, pe care orice spectator, chiar mai puţin dedat la retorica teatrală, o va decodifica uşor. Ceea ce ramâne este viaţa însăşi care, ştim exact de la Shakespeare, e o scenă. Şi pe care talentul Luciei Verona nu o ocoleste, ci o descrie convingător.

Horia Gârbea

Volumul Fără canguri atrage încă de la titlu, fiind poate cel mai ingenios titlu dat unei cărţi în ultimii ani. În textele cuprinse în acest volum nu apare, este adevărat, nici un cangur. Pare logic, nu? Dar cui i-ar fi venit în minte să-şi intituleze astfel o carte?

Prin ingeniozitate se caracterizează şi subiectele. În Armura este vorba despre un "om fără însuşiri" care se pregăteşte zile întregi să-i spună şefului său ce crede despre el şi care, printr-un concurs de împrejurări foarte bine articulat de autoare, se ascunde în armura medievală primită drept cadou de şef de la fosta lui soţie. Ce decurge de aici, rămâne ca cititorii să afle pe cont propriu. În Nevasta lui Don Juan se imaginează o situaţie insolită: o femeie reuşeşte să-l convingă pe vestitul seducător să se însoare cu ea şi să-i fie fidel, pentru ca apoi tot ea să fie dezamăgită tocmai de transformarea lui Don Juan într-un bărbat banal, care îşi petrece după-amiezile în halat şi papuci. În Dragostea şi viroza, plecând de la un caz real, regândit însă literar, autoarea povesteşte cum s-au îndrăgostit un bărbat şi o femeie prin Internet, cum el a trădat-o şi cum ea s-a răzbunat virusându-i computerul. Ş.a.m.d.

O atenţie aparte merită povestirea poliţistă Supravieţuitorul, care exploatează inteligent sugestiile literare oferite de un moment dramatic din istoria recentă: atacul terorist din SUA asupra World Trade Center din New York. Remarcabil este faptul că această povestire apare în volumul Fără canguri sub formă de... foileton, fiind împărţită în trei episoade, care nu sunt reproduse unul după altul, ci intercalate printre alte texte, ceea ce suscită şi resuscită curiozitatea cititorului.

Toate textele din volum ar trebui, de fapt, menţionate. În afară de inventivitate în conceperea subiectelor, Lucia Verona se remarcă prin dinamism narativ, printr-un umor subtil, de limbaj şi de situaţii, prin capacitatea de a crea, încă de la primele fraze, iluzia de viaţă, prin arta de a încheia exact când trebuie o naraţiune. Este valorificată aici, probabil, experienţa sa de dramaturg. Cortina cade întotdeauna la timp, astfel încât, cu puţină imaginaţie, putem auzi şi furtuna de aplauze care urmează.

Alex Ştefănescu

Lucia Verona a asimilat perfect lecţia romanului poliţist de factură clasică, în care accentul cade pe rezolvarea unui mister. Iar dacă aş fi în locul ei, n-aş lăsa-o pe celebra soprană de coloratură Stella Marian-Harrington doar în paginile romanului „Crima de la jubileu". Aş purta-o, ca protagonistă, în multe alte cărţi à la Agatha Christie. Diva de renume internaţional are o certă înzestrare de anchetator, prezenţă de spirit, capacitatea de a descifra natura umană. Autoarea a descoperit un personaj feminin cu un potenţial care merită să fie exploatat la maximum, o eroină captivantă şi originală, cum n-am mai întâlnit de multă vreme, nici în literatura noastră de suspans, nici în alte literaturi.

George Arion

(va urma)

E-mail: luciaverona@digicom.ro

Credits: Dynamic Drive CSS Library